Super experienta!!! Super… super… super!

Asa cum iti spuneam in articolul despre Culele de la Maldarasti, ideea de a-mi face un vas de lut mi-a venit in timp ce ma documentam despre obiectivele turistice din zona Horezu. Imi spuneam ca ar fi pacat numai sa vad oale, strachini ulcioare, figurine de lut si sa nu am experienta rotii olarului.

Dar stii cum este: teoretic suna fain sa fii chiar si pentru un timp scurt… OLAR. Practic… pentru ca practica ne omoara pe toti, experienta a fost total diferita fata de ce imi imaginam. In fine, dupa ce am vizitat acele case cetati de la Maldarasti, am cautat-o pe “tanti Vasilica” cum ii place ei sa i se spuna si pe care am gasit-o tot pe net in perioada de documentare. Cu nume predestinat parca, pentru ca o cheama Olaru Vasilica Doina, am ajuns “Acasa la mesterii olari”. Cand ne-a vazut la poarta, ne-a primit cu sufletul deschis si ne-a invitat sa ne tragem sufletul pe o banca in curte.

A inceput sa ne descoase dorind sa afle de unde suntem, dar mai ales de ce dorim sa invatam sa facem un vas de lut, noi care gasim tot ce ne dorim mergand in hipermarket -uri, supermarket-uri si alte market-uri. De ce dorim sa aflam despre traditiile noastre romanesti, cand cei din zona parca au uitat de ele.

A inceput apoi sa ne spuna de ce in zona lor s-a dezvoltat asa de mult acest mestesug. Traditia in Horezu era ca la marile sarbatori crestine (Nasterea Domnului, Invierea Domnului, Sfanta Maria, Sfanrul Petru, Sfantul Andrei, Sfantul Ilie si alte sarbatori), satenii sa sparga toata vesela pe care o aveau in casa si sa cumpere vase noi. Mi-am imaginat atunci cum arata ograda taranului plina de oale sparte. Cred ca era o priveliste “incantatoare”. Deci, datorita acestei traditii a putut sa se dezvolte olaritul pe aceste meleaguri.

Tot incercam sa tragem de timp pentru a intarzia momentul adevarului, acela pentru care ii calcasem pragul lui tanti Vasilica, numai ca nu ne-a mers prea mult, ea dandu-si seama de ce tot “intindem pelteaua” si intr-un tarziu ne-a zis:

Gata cu vorba si haidem la treaba ca ne asteapta lutul. Atunci am realizat ca experienta se va produce si nu va fi numai una mentala. M-am bagat primul pentru ca cealalta persoana cu care eram se codea tare de tot. Mi-am pus sortul am bagat mana in apa si am prins cu toata puterea de gramada mica de lut care se gasea pe roata.

Tanti Vasilica mi-a zis atunci. Stai asa!!!… intai invarte cu piciorul roata, pana capata o rotatie destul de mare si apoi cu multa blandete urmareste sa centrezi foarte bine lutul pe roata. In momentul cand s-a centrat incepi sa modelezi cu amandoua mainile. Am inceput sa fac tot ce mi-a zis, dar am remarcat ca cel mai dificil a fost sa sincronizez mainile cu picioarele.  Acestea din urma trebuiau sa invarta mereu roata iar mainile sa modeleze. Nu a fost chiar simplu, pentru ca ori picioarele nu-si faceau treaba, ori mainile uitau sa se miste.

In cele din urma am reusit sa fac o farfurie in care intra cateva masline, dar nu conteaza, am fost foarte incantat de aceasta opera de arta. Ai mai jos cateva  imagini din procesul muncii si  fotografia prestatiei mele ca olar. Tanti Vasilica mi-a scris pe ea numele pentru ca a trebuit sa o las acolo, urmand sa fie arsa si mi-a adus-o in Bucuresti peste doua saptamani.

A fost o experienta deosebita. Daca vrei sa traiesti ce am trait si eu acolo, scrie-mi pe “Contact” si putem merge la Horezu cu masina mea impreuna si cu alti doritori.

 

Multa pace si lumina!

 

roata olaruluifoto2foto3foto5

fata vas (1069 x 1425)